De
câteva luni bune oraşul meu este un adevărat teren de război - al
nervilor, desigur. Tranşee peste
tranşeele de la un capăt la
celălalt al oraşului. Într-un oraş cu un bulevard şi
încă vreo 10
străzi amărâte nu mai exista stradă
nespartă, căci au primit fonduri pentru refacerea
canalizării.
Lăsând la o parte faptul că toată
vara aveam praf
şi-n chiloţi, de
parcă am fi locuit pe
faleză, iar acum e de preferat să mergem
încălţaţi cu
super-la-modă cizme de cauciuc

, problema pe care vreau
s-o expun aici e alta.
Trei doamne
distinse, trei femei
trecute de 50 de ani
ieşiseră la aer cu cei mici: cu propriul copil, cu nepotul, respectiv cu
băieţelul pe care îl are
în plasament. Stăteau liniştite pe o bancă "
povestind" despre vecinele de bloc şi despre morţii
visaţi în ultima vreme. Doi metri mai la
stânga, cei 3 copii, împreună cu alţi
câţiva - toţi
până în 7 ani erau în tranşee
săpând de zor cu propriile
mâini şi
încercând să scoată nişte cărămizi destul de bine
prinse în
pământ.
Atât de
prinse erau
stimabilele doamne de discuţie
încât niciuna
n-a observat pericolul la care se
expuneau cei pe care se presupunea
că-i supraveghează.
Nu pot să nu mă întreb ce
zace în capul
acelor femei:
indiferenţa,
ignoranţa sau prostia?