Se afișează postările cu eticheta ADOR. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ADOR. Afișați toate postările

marți, 14 septembrie 2010

Expoziţia ADOR în colaborare cu Diverta în Cluj Napoca

Nici nu ştiu ce să vă spun. Sunt atât de încântată de tot ceea ce s-a întamplat (chiar şi parţile cu "nori" au avut farmecul lor şi cu siguranţă au contribuit la sentimentul de reuşită şi satisfacţie ce mă încearcă acum).
Voi lăsa pozele să vorbească.
Am început cu finalul, când eram fericite c-am reuşit să terminăm aranjatul modelelor şi făceam workshop cu burţile pline de prăjituri în Cofetăria Dana :)) (în ordinea numerelor de pe tricou, de la stânga la dreapta, în ultima fotografie: eu, Cridiana, Criss şi Maci (din păcate, Marci n-a mai reuşit să ajungă şi duminică). Cu finalul şi cu pozele fetelor. Pe ale mele le puteţi vedea în slide-urile următoare.

Nu voi lungi mult postul pentru că bănuiesc că aşteptaţi dovada :)








luni, 9 august 2010

A.D.O.R.












Cred (de fapt sunt convinsă) că aceasta va fi cea mai lungă postare a mea, dar nu rezist tentaţiei de a vă arăta ce a ieşit pană la urmă. Motive subiective nu mi-au permis să fiu prezentă nici la aranjarea modelelor, nici la vernisajul propriuzis, astfel încât am fost nevoită să mă mulţumesc cu pozele făcute de "coechipieri", de cei ce au dus la bun sfârşit visul multora dintre noi:














 
 
 
 






Acestea sunt doar o parte dintre modelele expuse, ca să vă faceţi o idee asupra ceea ce pierdeţi daca nu vizitaţi expoziţia de la Diverta Acasă (Magazinul Diverta, str. Magheru nr. 9, Piaţa Romană).

marți, 3 august 2010

Luuuuummmeeee luummmeeeeeee

Hai că fac o strigătură şi anunţ înfiinţarea de către o mână de oameni inimoşi şi degraba iubitori de frumos/artă/hârtie a Asociaţiei de Origami Romania (ADOR), ocazie cu care va avea loc, în Bucureşti, o expoziţie de origami care aduna nici mai mult nici mai puţin de 37 de origamişti din întreaga ţară.
                                                                                                                                                                            
Cu mare drag vă aşteptăm să vedeţi ce poate ieşi dintr-o "banală hârtie".
 

Missing You Blogger Template