Sunt nişte proşti, ei nu ştiu cât ai visat să zbori

Nu-i nici un mister...te-ai rătăcit în cer

Vream să-l înţeleg mereu
Pe prea-bunul Dumnezeu.
L-am chemat un veac întreg,
Dar nici azi nu-l înţeleg.

Poate i s-a căşunat
Că prea mult m-a răsfăţat.
În sfârşit,
Mult prea greu m-a pedepsit.

Nu ţi-am cerut nimic, şi niciodată,
Şi nu-ţi pricep mânia răzbunată.
Aş desluşi că-n gestul Tău
De multul bine-ţi pare rău.


Aripa mare mi s-a-nchis,
ce-mi fu mai scump mi l-ai ucis...

                                            (Tudor Arghezi "Litanie")




Mi-e dor amar de tine,
Să cred că ai murit nu-mi vine.
Cum ai ştiut să fii atâta timp cu mine
Şi la noroc şi nenoroc,
Şi-acum să nu mai fii deloc?
Te adormeam pe braţul meu
Şi-acuma dormi la Dumnezeu.
Desigur, lângă el te simţi mai bine
Decât fuseseşi lângă mine.
El e-mpărat, şi graţia ţi-o porţi
Sus, în haremul lui cu morţi.

Ne căutam destinul în trifoi
Şi-l căutam în câte patru foi.
Dar tot ghicind în frunza adunată
Mi s-a uscat buchetul dintrodată.
                                          (Tudor Arghezi "Litanii")

21 noiembrie 1998 ziua în care am învăţat că "Niciodată nu e prea târziu" e doar o vorbă spusă ca să facem conversaţie

Celor ce vegheaza asupra binelui nostru

"Aproape am ajuns să ne mândrim
Că mai rapid în acest veac se moare,
Că noi ne-mbolnăvim şi suferim
De boala bolilor fără scăpare.

Stupizi actori ai tragicului rol,
Mai şi avem puterea inumană
De a vorbi despre acestă rană
Ce va lăsa pământul strep şi gol.

Noi suntem fiii veacului bolnav,
Noi suntem canceroşii de elită.
Nu ne mai vindecăm cu niciun praf,
Bieţi iovi pe o planetă părăsită.

Şi mai avem şi straniul obicei
De-a spune, şi-n piept a ne şi bate
Că moartea ne-a făcut averea ei
Vânzând înstrăinata sănătate.

Şi chiar acum, când eu acestea scriu,
Când vă vorbesc plângând la fiecare,
Pentru un om sub cer e prea târziu...
Un om măcar ireversibil moare.

Oameni politici încă sănătoşi,
Bărbaţi puternici situaţi la cârmă,
Priviţi acest pământ de canceroşi!
Uitaţi-vă voi înşivă în urmă!

De nu cumva sunteţi şi voi pândiţi
Şi de sfârşitul nu vă e departe,
De nu v-a pus în drum ca să-i stârniţi
Ogoare de cenuşă muma moarte.

Şi dacă vă convingeţi că-i real,
Că omul hăituit de moarte este,
Că zeul lumii cade de pe cal
Străpuns ca de leucemii celeste,

Dacă nevasta unuia stă sub
Puterea bolii mari ca într-o cuşcă,
Dacă e cancer într-al lumii trup
Şi-n nervii ei miros de praf de puşcă,

De ce luptaţi cu armele de foc
Şi-aţi dus mortea la perfecţiune?
De ce nu puneţi banii la un loc
Pentru aflarea leacurilor bune?

Ca nu atât un ne-nsemnat câştig
Al vreunui doctor să ne enerveze,
Ci banii daţi pe moarte şi pe frig
Să pună omenirea-n paranteze.

Nu-i număraţi ilustrului chirurg
Banii luaţi pe grave operaţii
Dacă nu ştiţi şi banii care curg
Ca să distrugă rase, neamuri, naţii!

Mătuşa mea face economii
La gaz, lumină şi ades la carne
Fără a-nţelege şi a şti
Că-n spate omenirea-i pune coarne.

Degeaba sunt chemaţi marii sărmani
Cureaua să o strângă cu credinţă,
Când voi zvârliţi fără vreo trebuinţă
Sudoarea lor şi-a sutelor de ani.

Ne mor părinţi de cancer şi ne mor
Copii şi fraţi, şi cunoscuţi şi rude
Nimic n-amână ora morţii lor,
Urechea cerului nu-i mai aude.

Am merita şi noi să mai trăim.
Daţi banii noştri pentru sănătate,
Că astăzi am ajuns să ne mândrim
Cu boala nostră, prima între toate.

Vrem viaţă pentru cei ce i-am născut.
Vrem viaţă pentru noi, aflaţi în viaţă,
Că moartea chiar în noi lucrează mut
Acum, când noi vorbim despre viaţă.

Vrem să trăim! Putem să dăm şi şperţ
Pentru măcar un an de sănătate.
Opriţi vă implorăm acest comerţ
De moarte şi de tot ce nu se poate.

Oameni politici, bunii noştri fraţi,
Noi v-am cedat şi ranguri şi proporţii.
Dar nu putem continua.
Stopaţi această competiţie a morţii..."
                 
                            Adrian Păunescu

Evoluez?

Neataaaaa. Vin cu noutăţi Primele mele doua sfere Kusudama Morning Glory






Ce ziceţi, mă ţin de promisiunea făcută?Evoluez? 
Cred c-o sa deschid o secţiune separată special pentru încercările mele.